Îmbunătățirea stilului de viață

Publicat pe Actualizat pe

Proiecție

Ușa cabinetului se deschide, clientul intră. Se uită fix la mine, se prezintă și îmi intinde o mână de cele mai multe ori nesigură. Știu ce gândește, o altă ușă, un alt specialist, alte recomandări … oare aici voi găsi ceea ce caut? Își plimbă privirea prin cabinet, vrea să afle mai multe despre ceea ce pot eu să îi ofer.

A venit pentru că cifra de pe cântar depășește cu mult și de mult așteptările lui. Chiar dacă până acum a deschis și alte uși, acea fărâmă de speranță impulsionată de scânteia de voință l-a împins să mai facă un pas. Este perfect pentru mine, specialist, pentru că folosind resursele potrivite pot ațâța acea flacără, aducând-o la intensitatea potrivită care să mențină energia necesară schimbării.

Privești cifra de pe cântar doar ca o cantitate de alimente pe care o introduci în gură, care suferă niștre transformări și care se materializează într-un alt colăcel. Astfel alimentația devine cheia spre un corp dorit.

Alimentația, slăbitul este doar o variabilă din ecuația vieții noastre. Chiar dacă la un anumit moment o transformăm într-o constantă, cu aceeași valoare, ecuația vieții va fi influențată de alte variabile.

Dacă te întrebi care pot fi variabilele, eu le-am împărțit în proramul Coached to Be Fit în 8 arii…largi:

  1. Sănătatea și energia
  2. Emoțiile și obiectivele
  3. Relațiile cu familia și prietenii
  4. Hobby, distracții și managementul timpului
  5. Profesie și carieră
  6. Câștig, economii și finanțe
  7. Dezvoltare personală
  8. Contribuție
Rezumat la două cuvinte: STIL DE VIAȚĂ!

Cea mai frecventă valoare a omului este libertatea, asta că o recunoaștem sau nu! Fiecare dintre noi are nevoie de o anumită libertate, independență în fiecare arie a viații.

Cum ar fi pentru tine, cititorule să ai câte puțină libertate în fiecare arie mai sus enumerată?

Îmbunătățirea stilului de viață nu ține doar de a urma programe stricte și rigide de alimentație, sport, educație, etc, ci de echilibru caracteristic ție.

Dacă vorbim despre alimentație, în urma programului Coached to Be Fit îți voi stimula curiozitatea să afli ce pui în farfurie și cum ceea ce mănânci îți afectează sănătatea. Și asta pentru că există o expresie: ești ceea ce mănânci!” Ceea ce mănânci îți afectează toate celelalte arii, pentru că mâncăm emoții. Îți dau câteva exemple întâlnite în activitatea mea:

  • Ești fustrat pentru că staturile tale de grăsime se văd prin haine.
  • Eviți interacțiunile cu oamenii (în special când e vorba de a-ți construi o relație intimă) pentru că straturile de grăsime se văd și ceilalți te vor percepe gras (etichetă).
  • Nu poți merge la piscină, nu poți urca pe munte, … pentru că greutatea îți dă „bătăi de cap”,  dureri de spate, ești prea încet pentru ceilalți.
  • Respir greu, obosesc repede, mi-e somn, mi-e cald….
  • Nu ies, nu mă simt bine, prefer să stau acasă să urmăresc un serial.

Și lista exemplelor poate continua!

Îmbunătățirea înseamnă în primul rând curiozitate, descoperire, noi moduri de acțiune, învățarea de noi abilități, îmbunătățirea unor comportamente în urma cărora rezultatul obținut să fie mai bun față de momentul din care ai plecat.

Îmbunătățirea înseamnă conștientizare și asumare.
Îmbunătățirea înseamnă obiective de viață clare, specifice și personalizate.

Revenind la alimentație, pentru că mâncarea este sursa noastră de energie, ar fi bine să ocupe un loc important în viața noastră. Așa că te îndemn să descoperi bucătăria. Cum ar fi să transformi gătitul într-o activitate plăcută, palpitantă și distractivă, iar apoi să îți bucuri simțurile cu ceea ce ai preparat?

Îți spun că se poate. Descoperă: Inspirație la fix!

În concluzie: multe lume crede că doar o alimentație bună poate să te transforme în persoana care îți dorești să fii. Desigur, poate fi adevărat, dar așa cum am văzut, ecuația vieții are mai multe variabile. Toate aceste variabile sunt dependente unele de altele, dar în același timp trebuie abordate individual.

Doar printr-un program complet de coaching și consultanță putem echilibra inecuația și apoi rezolva ecuația.

Ceea ce gândim, simțim și credem influențează în mod direct nivelul nostru de stres, relaxare, plăcere și conștientizare. În plus poveștile interioare pe care ni le spunem și apoi le trăim au un impact real și puternic asupra întregii noastre ființe.

Vestea bună este că avem o soluție: Programul Coached to Be Fit!

Data viitoare am să vă spun despre relaxare!

coach certificat, ACC
http://www.ambulantaexpress.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.