Întrebarea 7 – Cum îți atingi scopul tău?

Publicat pe Actualizat pe

Hello, cum a fost ziua de pauză? Sper că ai savurat piesa de teatru? Mă gândesc acum de câte ori oare ai revăzut-o?

Să revenim … Ai un obiectiv cu un scop bine definit. Ai descoperit împreună cu mine ce reprezintă acesta pentru tine, în întrebările anterioare, ți-ai cunoscut Cimpanzeul, Internul, Gremlinul…, ai redescoperit beneficiile pauzei, atunci e momentul ACȚIUNII!

Orice acțiune aduce o schimbare în viața noastră. În funcție de scopul nostru schimbarea poate avea un impact mai mult sau mai puțin puternic asupra vieții noastre.

Dar cum ajungem la scop? Prin acțiuni clare, specifice, realiste într-un interval de timp dat. Mi-a plăcut un citat:

„De fiecare dată când m-am pregătit pentru o bătălie, întotdeauna mi s-a părut că planurile sunt inutile, însă planificarea este indispensabilă.” Dwight D. Eisenhower

Planul de afaceri poate fi util sau poate să te constrângă. Într-o carte citită de ceva timp, The art of the start, Guy Kawasaki  spunea despre planul de afaceri că: „este ca și Sfântul Glaal. Ar trebui să mulțumească pe toată lumea și să aibă efecte magice asupra celor care gustă din el.”

Adevărul este că Sfântul Graal nu a fost găsi, deci și efectele lui sunt presupuneri. Cum procedăm cu planul nostru de acțiune, astfel încât să nu se transforme în ceva netangibil, în Sfântul Grall. Am spus cuvântul magic…

Cum transformăm acțiunile noastre în elemente reale tangibile este obiectivul celei de a 7a întrebări.

Planificare bazată pe elemente măsurabile!

START

Vom începe cu momentul de deconectare de la problemele curente – exercițiul de relaxare.

Mintea ta e acum liberă, Maimuța adormită!

Întoarcete la Întrebarea 3, la acțiunile stabilite la finalul exercițiului.

Descarcă modelul de planificare și lucrează pe el.

Ne auzim mâine!

coach certificat, ACC

PS: completează formularul de feedback, doar 4 întrebări și ai un bonus. Îl vei descoperi la finalul formularului, AICI!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.