Despre stres

Publicat pe

Stresul este efectul luptelor și grijilor de zi cu zi. El crește direct proporțional cu intensitatea acestora. În zile normale, puțin stres te ține viu și îți poate crește productivitatea.

În contextul actual, stresul amplificat de îngrijorările ce țin de partea financiară, de sănătate poate avea impact serios asupra stării psihice, emoționale cu simptome somatice. Intensitatea simptomelor somatice sunt în strânsă legătură cu filmul pe care-l construim în mintea noastră. Este normal și natural să ne îngrijorăm, să fim atenți la posibilele obstacole și să avem un plan pentru a le aborda.

Important este să știm spre ce ne îndreptăm atenția. Cum am menționat în webminarul „Trăiește cu grija și anxietatea în mijlocul unor schimbări incerte.”, avem două alternative:

  • Problemă reală
  • Îngrijorare ipotetică

În cazul primei variante, ai soluții, deci poți merge mai departe, în cazul al doilea, nu ai soluții ACUM. Deci e momentul să îți schimbi direcția, să vezi unde poți acționa în acest moment.

Schimbarea direcțiilor de acțiune are în spate vizualizarea unor noi perspective. Pentru a avea capacitatea de a le vedea, ai nevoie de liniște mintală și poate de îndrumare.

Azi, modul în care erai obișnuit să îți petreci ziua este diferit. Lucrezi de acasă, fără multă interacțiune socială, cu alte sarcini personale care îți inundă spațiul sau pur și simplu stai pentru că activitatea ta nu permite munca de acasă. Indiferent de sitație este bine să:

  • Ai o rutină zilnică
  • Fii în conexiune cu ceilalți
  • Faci și activități care îți fac plăcere.

Alternează activitățile de muncă cu cele care îți aduc ție o satisfacție emoțională directă. La sfârșitul zilei gândește-te ce ți-a produs o stare de bine: rutina, conexiunile sau alte activități.

Solicită suport în marea bătălie cu stresul, atunci când ești blocat în identificarea perspectivelor.

coach certificat, ACC
http://www.ambulantaexpress.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.