Lună: noiembrie 2018

Calitatea face prețul

Publicat pe

5

imagine preluată

Cât de relevantă este imaginea pentru întrebarea: Cât costă serviciile tale?

Cred că fiecare dintre noi a experimentat un serviciu sau un produs la jumătate de preț. Eu cu siguranță.

De ce am făcut acest lucru?

Depinde de împrejurare.

  • De multe ori pentru a face economie…însă cam tot de atâtea ori mi-am demonstrat că am greșit, iar la final prețul plătit a fost mai mare. Produsele cumpărate nu erau nici pe departe de calitatea cunoscută de mine, iar dacă vorbim despre servicii, aproape mereu a trebuit să reapelez la o a doua variantă, certificată. De exemplu: un detergent „fake” care nu curăță hainele…

Cea mai tare fază a fost când am întâlnit niște domni care aveau diverse branduri de vânzare, unele asemănătoare, altele mai puțin, unele de calitate, altele mai puțin, dar toate cu etichetă. Nu sunt ipocrită, mi-am cumpărat și eu câte ceva. La un moment, domnii au scos parfumurile și ce să vezi Christian Dior Hypnotic Poison, mai multe sticluțe, unele mai roșii, altele mai bordo…firește flacon tester – cele mai puternice arome. E preferatul meu, de departe, am exprimat. Domnii fericiți, ne ajuți și pe noi? Care dintre ele seamănă cu cel original? …. La fel e cu prețul mic la produse, dar mai ales la servicii, servicii care acționează direct asupra ta! Să vă enumăr: coafor, cosmetică, dezvoltare personală, instalator, zugrav… nu cred că până acum nu ai experimentat cel puțin unul dintre ele. 

  • De multe ori să ajut…aici nu prea am regrete pentru că o fac în cunoștință de cauză și sper ca „investiția” mea să îl ajute pe cel/cea, căruia o ofer, să fie mai bun în ceea ce face într-un viitor cât mai apropiat.
  • Din exces de zel, necontrolat…nu am argumente pentru aceste acțiuni sau nu vreu să le recunosc.

Concluzie: Crezi că prețul contează  atunci când vrei ceva de calitate?

Ei bine, te lipsești sau amâni până când îți poți permite să plătești un produs sau un serviciu CERTIFICAT?

Sau alegi un tatuaj deformat pentru toată viața?

De ce am scris despre asta? Pentru că în ultimul timp am fost întrebată: „Cât costă? Înainte de a fi întrebată „Ce stă în spatele serviciului pe care îl oferi?”

Pe voi cine vă întreabă „Ce pregătire aveți?”

Alegeți înțelept!

Attachment-1

Balerina

Publicat pe

Tema „Dezvoltarea personală” a prins tot mai mult contur și orice legat de ea crește. Mii de cărți așteaptă să le cumpărați de pe rafturile librăriilor, mii de articole în orice limbă stau să fie citite pe net, multe conferințe în care îți este spus cum să faci…suntem tot mai avizi de informații, vrem să aflăm tot mai multe despre noi, despre cei cu care interacționăm…

Întrebarea mea: Ce faci cu toate cele aflate?

IMG_6201
by Coca Staicu

Gândește-te la o balerină căruia i se explică o nouă mișcare, profesoara stă în fața ei și îi arată cum să facă. Aude cum ar trebui să își țină picioarele, cum să simtă mușchi corpului încordați, vede mișcările grațioase ale profesoarei de balet din fața ei…dar se oprește aici.

Ce crezi? A reușit să învețe?

Citește în continuare »