Schimbarea mentalității…duce la succes

Publicat pe

imageedit_5_3988649420M-a inspirat povestea Orchestrei Naționale de Tineret din Irak care a reușit să își depășească cele mai puternice provocări, cele care țin de cultură, religie…

Acceptarea schimbării înseamnă provocări, înseamnă a face lucrurile diferit față de cum le făceai până acum. Acest lucru îți dezvoltă o anumită rezistență mentală care de multe ori te oprește din drumul către obiectivul tău, indiferent că este el zilnic, lunar… A face ceva nou sau diferit devine dificil, iar prima reacție este să reacționăm, fără a sta un moment să simțim cum am fi azi dacă începeam acel lucru de mai mult timp.

De ce acceptăm greu schimbarea? Pentru că ceea ce obținem poate „afecta” atitudinea, credințele, cunoștințele, iar acestea sunt tocmai baza structurii noastre de sine. Vom mai fi noi la fel? Dar când mă voi schimba, cum voi fi, ce voi descoperi nou la mine și la cei din jurul meu? Oare voi fi confortabil cu ce voi obține?

Interesant este că ne schimbăm cu toată rezitența pe care o opunem schimbării, iar dacă ne uităm cu atenție la noi sau la oamenii din jurul nostru acceptam mult mai ușor și fără multe semne de întrebare acele schimbări care nu ne aduc nimic valoros în viață, pe termen scurt, mediu sau lung. Te întreb, cât timp petreci dând cu degetul pe telefonul mobil căutând doar tu știi ce…Cât timp ți-a luat să ajungi aici? Cum ai construit planul să ajungi aici? Cât timp ai analizat această „schimbare” de comportament. Ce ai obținut? Eu una nimic și totuși uneori mă trezesc uneori că sunt acolo.

Dacă ne propunem să observăm o altă față a schimbării, descoperim lucruri interesante. Schimbarea nu îți aduce întotdeauna beneficii imediate, satisfacții care să ne satisfacă sinele, pentru că această schimbare ține și de realitate, de modul în care ne-am ales obiectivul, deci e de muncă!

Și atunci pentru ce să mă schimb, de ce să aleg ca fiecare zi să fie o provocare?

Pentru că a alege să schimbi ceva înseamnă a fi mai bogat, sub toate formele existente a bogăției.

Concluzii:

  • Provocările excepționale necesită abordări excepționale!
  • Poți trece peste provocări cu investiții mici!
  • Stai departe de competiție!
  • Învață să recunoști pașii mici pe care îi faci, doar așa vei avea încredere că poți depăși provocările!
  • Stai cu oameni care au aceleași valori, obiective ca și tine, astfel vei crea o „forță colectivă”
  • Ai puterea să crezi în tine!

Povestea Orchestrei Naționale de Tineret din Irak

Attachment-1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.