Modelul meu de coaching…AssUMeD

Publicat pe Actualizat pe

AssUMeD

mc
AssUMeD

Pentru că coachingul este un proces care însoțește oameni către atingerea celor mai ascunse obiective, este nevoie de adaptabilitate pe întreg parcursul sesiunilor de coaching. Experiența de până acum mi-a demonstat că în coaching nu exista șablone pe care să le folosești, iar principiul meu de baza este că din lucrurile mici se fac lucrurile mari. Astfel modelul de la care plec de fiecare dată este AssUMeD, urmând să stau cu fiecare client pe fiecare etapa a lui, atât cât este necesar, astfel la sfarșitul sesiunii, rezultatele dorite de către client să fie tangibile, iar drumul clar.

Awareness – stabilirea scopului și a sensului ședinței prin clarificarea valorilor, a ceea ce-ți dorești cu adevarat să faci, a lipsurilor sau durerilor provocate de diverși factori. Acest lucru îl ajută pe client să privească în viitor și astfel să-i dezvolte noi perspective, evitând astfel blocarea lui în experiențele din trecut.

Understand – clarificarea și întelegerea realității curente în care se află clientul, cât de motivat este el să atingă obiectivul stabilit și cum poate impacta atingerea obiectivului viața sa, urmată de identificarea oportunităților sau a strategiilor care îl ajută să-și atingă obiectivul. Aici clientul poate fi capabil să-și construiască o lista cu toate alternativele posibile și în acest mod poate identifica care este strategia care îi genereaza cel mai bun rezultat.

Mind – care sunt acțiunile specifice pe care le face dupa alegerea drumului pe care-l are de parcurs, timpul pe care-l acordă proiectului, pașii clari ai parcursului pentru atingerea obiectivului și  care sunt persoanele implicate în acest proiect și rolul clar al fiecaruia.

evident Direction – construirea unui puzzle complet al drumului pe care-l are de parcurs până la atingerea obiectivului.

http://coachcampus.com/coach-portfolios/coaching-models/coca-staicu-assumed/

Attachment-1                       ica

 

Un gând despre „Modelul meu de coaching…AssUMeD

    Modelul meu de coaching…AssUMeD – blogdecoaching a spus:
    14 decembrie 2016 la 12:26

    […] Source: Modelul meu de coaching…AssUMeD […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.