Lună: noiembrie 2016

Compasiunea de sine

Publicat pe

imageedit_2_2180768206Este Noiembrie, iar atunci când te gândești la acest îți vei spune: „ Nu-mi vine să cred cât de puțin mai este până la Crăciun!”  stai pentru un moment și te uiți în urmă la anul care aproape a trecut, la ceea ce ai obținut, dar și la alele gânduri pe care le-ai avut la începutul anului și care nu s-au realizat. O voce critică din interiorul tău te judecă…este vocea sinelui tău. Te-ai gândit la COMPASIUNE? Poate e momentul ei!

Poate nu-ți pare „challenging”, dar compasiune de sine poate aduce o puternică stare de bine oricărui om, pentru că îl face mai fericit, mai mulțumit, mai optimist, mai recunoscător față de el, îndepărtând negativismul, anxietatea, stresul sau…perfecționismul. Privește la tine și la cum acționezi atunci când te confrunți cu ceva dificil…greu, ai tendința de ai proteja pe cei din jurul tău și mai mereu îi pui sub o cupolă de sticlă, dar cu tine cum rămâne, cum te porți cu tine?

Știu, pentru că și eu fac la fel, de cele mai multe ori căutăm să-i protejem pe cei din jurul nostru, să le arătăm compasiune atunci când sunt în impas, dar nevoile tale unde le-ai lăsat?

Ai timp pentru tine să parcurgi un scurt exercițiu Citește în continuare »

Ești parte din ecuația vieții tale?

Publicat pe

imageedit_2_6277085270Faci parte din acest mare univers, iar gândurile și acțiunile tale joacă un rol important în evoluția și dezvoltarea acestuia. Ești o necunoscută în ecuația universului, dar la fel de importantă ca celelalte miliarde de necunoscute…pentru că acțiunile tale influenteză evoluția lui.

Atunci când gândurile tale sunt întunecate Citește în continuare »

Plăcere și fericire

Publicat pe Actualizat pe

imageedit_1_8265956077Spunem că facem lucruri pentru a fi fericiți, mâncam lucruri care ne plac, facem sport, bem un pahar de vin, facem lucruri care să ne crească adrenalina…și sigur lista e lungă! Simțim plăcere de fiecare dată, dar te-ai gândit că aceste lucruri sunt trecătoare, uită-te la tine, mânânci cea mai bună ciocolată, simți textura fină și gustul delicat, amestecat cu o aromă de vanilie…ți-ai satisfăcut plăcerea ești fericit! Au trecut 2 ore, timp în care lumea s-a revărsat asupra ta…ești fericit? Unde e starea ta de acum 2 ore? Aceasta plăceri sunt trecătoare, ele îți stimulează fericirea pe moment, este o plăcere a corpului…care în exces poate deveni imună și pentru a o întreține este nevoie de doze Citește în continuare »

Scânteie

Publicat pe Actualizat pe

imageedit_1_3157111961Azi în drum înspre și dinspre București un nor jos și întunecat m-a însoțit mai tot drumul, pe alocuri, dar rar se vedea o lumină slabă, era soarele îndepărtat și întunecat…Îmi doream să văd Caraimanul nins la întoarcere, câmpurile nesfârșite de după Ploiești, dar totul era întunecat. Ceața și norul de deasupra șoselei nu permitea luminii soarelui să o stăbată, totul era trist, rece și înconjurat de singurătate… Citește în continuare »

Tânăr sau Bătrân?

Publicat pe Actualizat pe

imageedit_1_3160743959Trec adesea pe lângă oameni și ascult ceea ce vorbesc:
– Ce tânără este!
– Tânărul acela…
– Când eram tânără….
– Uite o bătrână!
– Ce bătrânel simpatic!
Cred că vă este familiar, nu? La ce vă uitați când gândiți ca ei?
Eu mă uit la exteriorul lor și știu că dacă un puști de 10 ani se uită azi la mine va spune: „E bătrână!„ Nu-mi place cum sună, dar pentru el exteriorul meu asta spune.
Te uiți în oglindă și vezi imaginea ta proiectată, ce vezi?
Dar unde este oglinda sufletului tău? Cum poți să vezi: Cine Sunt eu Azi?!
Te-ai gândit că există doar două stări prin care trecem în viață?
TINEREȚE și BĂTRÂNEȚE
Te-ai gândit că în funcție de moment putem să fim tineri sau bătrâni indiferent de vârstă?
Văd și aud când trec pe stradă multă tristețe, abandonare, regrete la cei „tineri„, mă uit la ei și simt cum trece timpul peste ei fără să-l simtă, dar văd și ”bătânei” zâmbitori, veseli, care-și fac planuri de viitor…și mă întreb: Cine e tânărul dintre ei?
De unde recunosc aceste lucruri? Am și eu momentele mele de bătrânețe… Dar ce am înțeles eu, noi alegem să fim ceea ce suntem!
Cum poți să fii mereu tânăr? Depinde de tine, tinerețea se poate păstra prin cunoaștere și acțiune! Așa că ce ai de făcut, e să te descoperi pentru a cunoaște cum să acționezi împotriva ”bătrâneții!
Attachment-1

Cine Sunt eu Azi?!

Publicat pe Actualizat pe

22Azi îți permiți să-ți rescrii povestea….ieșind din zona ta de confort!

Dacă nu te-ai gândit pâna acum, zona ta de confort este acel loc periculos în care te instalezi și trăiești zi de zi. Ce este pentru tine zona de confort?

Fotoliul confortabil de acasă, colegii și șeful de la birou, același drum spre casă, magazinul de la colțul străzii….te-ai gândit că toate pot fi relative și că de mâine se pot schimba?

Te întrebi cum văd alți zona ta de confort, ce poți lua tu azi de la cei din jurul tău astfel ca ziua de mâine să nu te surprindă?

Nu mai aștepta, vino și descoperă noi puncte de vedere și astfel vei putea sa-ți rescrii povestea.

Când ne întâlnim:

  • Marți 15 Noiembrie 2016!
  • ora 18.30 vei avea 2 ore în care să fii curios, să te joci cu tine și cu cei de lângă tine pentru a descoperi împreună alte perspective!

Investiția pentru participarea la acest workshop, pentru tine, este de 100 lei.

Un eveniment din categoria ”O Seară pentru Mine!” a conceptului Points of You!

POY_log0

Pentru înscrieri: Coca Staicu 0726.052.157

sau

Locația: Alchemy Hub, str. Roșiorilor nr. 4b

Dorești sau vrei?

Publicat pe Actualizat pe

Știi care este diferența între a dori și a vrea?11
ACTIUNEA!
Văd oameni care au vise, dorințe pe care le reprimă, dar în schimb fac lucruri care nu le aduc satisfacție. Ce îi determină pe aceștia să acționeze așa? Răspunsul poate fi simplu: apatia, comoditatea, frica sau pur si simplu lenea.
Totul se poate schimba în jurul acestor oameni atunci când acționează. Orice pas mic, ușor sau greu făcut către dorințele lor îi ajută să treacă la un alt nivel, iar asta se întâmplă pentru că au vrut să facă acest lucru. Orice moment petrecut în visare, face ca dorințele lor să se transforme în povară, iar acesta povară poate deveni tot mai grea!
Orice ai vrea să faci, nu petrece timp mult visând le acel ceva, ci ACȚIONEAZĂ!